… despre poveţele altora …

De unde începe reforma performanţei: a) de la individ; b) de la instituţii; c) de la societate per ansamblu; d) toate răspunsurile sunt corecte, în mod simultan?

Să opinăm cât de bine ne descrie acum un dicton confucianist: într-o ţară bine guvernată, întâlnirea sărăciei este ceva ruşinos; într-o ţară prost guvernată, întâlnirea bogaţiei este ceva jenant. Nota: nedumerire. Nu, nu este dureros de precis, deoarece putem oricând să urmăm exemplul jeffersonian al raportării la un ideal de necesar nouă: în materie de stil, să înotăm în voia curentului, în materie de principii, să încremenim ca o stâncă. Iniţiativă de a rezista în principii, iniţiativă de a nu acţiona contrar lor. Însă, nu, nici această realitate virtuală nu doare suficient. De ce? Pentru că este foarte probabil să fim sub imperiul observaţiei einsteiniene: problema noastră fundamentală rămâne aceea că perfecţionăm mijloace în contextul în care persistă confuzie cu privire la obiective. Dincoace de absolut, relativitate. Ce avem, de fapt, în mod incontestabil, şi ce anume ne trebuie, în mod inevitabil? Şi cum să obţinem necesarul, dacă acesta nu este deja manifest?

… despre un funcţionarism funcţional … Managementul cunoaşterii. O expertiză personală complementară, şi nu în competiţie cu aportul sau reacţia din partea societăţii. A fi funcţionar public presupune, în acelaşi timp, adaptabilitate şi iniţiativă, multitasking în deservirea cetăţenilor şi supraveghere, colectare şi amplificare de interese pentru comunitate. Un bugetar acuză, un bugetar răspunde ... mecanisme de voce. Întelegerea legii şi aplicarea ei sunt proiectul prospectiv şi constitutiv în spiritul perfectibilităţii legii. Just, revendicăm un cadru legal sensibil la condiţiile contextului social. Necesarul nouă, de administrare reală a aşteptărilor populaţiei, poate că apropie orientarea guvernării către relaţia lider - reformă instituţională - publicitate a bunelor practici.

… despre lideri şi manageri … Un lider se defineşte prin acţiune, nu prin poziţie sau funcţie. Era doar o vorbă. Ne este frică de schimbare, trebuie să o spunem cu minţile deschise. Este vreo diferenţă între a fi lider şi a fi manager? Liderul guvernează, administrează schimbarea, managerul controlează procesul schimbării. Pretenţii. Desigur că avem, însă trebuie să ne mai întrebăm ceva: avem procese controlabile?

… ce se întâmplă? … Orice reformă ne împarte pe noi, cei afectaţi de procesele ei, în câştigători şi înfrânţi, transformând grupurile din care facem parte în mişcări de promovare sau de opoziţie. De aceea poate părea oportun să considerăm că reforma este necesar să fie pe deplin înţeleasă, în toate etapele de parcurs şi de către toate palierele administrative, alături de public. Va rezulta, oare, acel sentiment împărtăşit de angajament şi de îndreptăţită deţinere a unei contribuţii în proiectul comun, încă de la etapa conceperii lui? Să ne cerem încredere.

… să fim pedanţi, nu perdanţi, cu noi înşine …

Motivaţii suplimentare. Experiment. Iniţiativele locale, sprijinite de public, relaţionate cu un program la nivel central; se pun bazele unei reforme substanţiale, mult mai ample, care deja are confirmare de profunzime la nivel local şi care pregăteşte stadiul intensificării modernizării la nivel statal. Prea simplu. Cum să nu procedăm? Ascundem un secret sumbru. O aberaţie. Multe reforme în administraţie nu înregistrează decât succes parţial, nu pentru că odată aplicate ar produce rezultate nesatisfăcătoare, ci tocmai pentru că nu ajung la faza implementării propriu-zise. Cum spuneam, o aberaţie. Cu măsură.