… despre lumea largă … Dacă ar exista un singur ghid reţetar cu o plajă singulară de ingrediente despre cum se face reformă, atunci toate bucătăriile administrative ale lumii ar fi la fel. La fel de eficiente sau la fel de neperformante. Însă … bineînţeles că sunt mai multe. Sunt mai multe pentru că realitatea, la rândul ei, este alcătuită dintr-o multitudine de contexte, iar fiecare ghid este scris în limba climatului pe care îl reprezintă în mod specific, în stilul propriu cadrului în care a evoluat. Şi, să nu uităm, orice referire la ingredientele folosite ne trimite în dimensiuni culturale unice, ireductibile.

… despre noi în lume … Ne pierdem în abstracţiuni; ceea ce ne aduce la ceea ce (nu) suntem şi (re-)simţim în mod colectiv, în calitate de cetăţeni români, atunci când vorbim despre administraţie, este nevoia de schimbare. Schimbarea cu sens, dezirabilă, sustenabilă, la nivel de instituţii, de legislaţie, de mentalitatate, de ethos. Vrem un îndreptar pentru a nu ne pierde identităţile în anomie şi arbitrar. Vrem ordine interioară pentru a putea face parte din lumea dezlănţuită. Detalii…

… despre lume(a) în noi … De ce îl vedem pe celălalt şi nu aproapele sau seamănul? Pentru noi, relaţia inter-personală mediată instituţional devine din modernitate socială, un modism coercitiv; serviciul public trece drept deserviciu sau chiar prejudiciu personal, un compromis regretabil, un sacrificiu în onoarea diferenţelor dintre noi. În faţa instituţiilor suntem schimonosiţi, nevolnici, servili, slugarnici, şi mai mult, resemnaţi. Ne încearcă resentimente şi temeri patologice, nutrim obsesii aperceptive… pentru că nu avem aşteptări, suntem paralizaţi de gândul că ne adresăm unui „aparat”. Funcţionarea birocraţiei a luat, în mod neplăcut gusturilor consumatorilor români, forma unui sinonim pentru automatism. Dezumanizat, rece, nesărat… Instituţie, adică, fără convingere internă de relaţionare cu elementul uman… „Elementul”, tocmai aici este problema unei bucătării administrative moderne. Individul nu este doar un „element” ci, măcar în cel mai minimalist scenariu de responsabilitate instituţională, un „element” cu finalitate proprie, un scop în sine.

… despre bucătăria noastră … Persistă miros de mucegai, mai puţin nobil. O reţetă îşi cere privire critică asupra bucătăriei interne administraţiei şi asupra relaţiei obosite cu individul. De ce impresia că ne lovim de faţade indiferente? Poate pentru că ştim ce se întâmplă dincolo de zidurile instituţiilor, deoarece tot noi suntem şi înăuntru. Pentru că acolo/aici se lucrează în condiţii odioase, de neinvidiat, pe întuneric şi fără ustensile adecvate… Cu alte cuvinte, ar trebui să spunem că operăm intuitiv şi că aşteptăm ca simţuri altele decât văzul să se ascută… Numai că intuiţia nu corespunde întotdeauna intenţiei. Cum să inovezi când răspunzi în faţa a nu una, nu două, nu trei, ci patru logici, printre care şi cea de supravieţuire? 1. Ingredientele sunt mereu scumpe şi asta nu pentru că preferinţele noastre sunt în mod necesar costisitoare; 2. Reţeta impune; 3. Clientul, societatea întreagă, se nehotărăşte în ultima clipă, se revoltă împotriva rigidităţii extemporalului, după care devine brusc dezinteresat de un proiect ce oricum genera confuzie. Mecanisme de auto-protecţie duse la limita perfecţiunii. Şi apoi, dincolo de o estetică a frumosului şi a urâtului sau de evidenţa binelui şi a răului în bucătăria proprie, există recenzia evaluatorului de specialitate, pe numele lui generic „balanţă de costuri şi cheltuieli”. Un nume istoric, cu tradiţie şi carieră. Regim de convalescenţă… În austeritate, inclusiv atitudinea este un cost. Trebuie să ne cercetăm pe noi cei dinăuntru, pe noi cei dinafară. Şi să ne recunoaştem şi înăuntru şi afară. Să aflăm lideri care îşi cunosc bucătăria şi au curajul să gândească iniţiativa nu în competiţie, ci în complementaritate cu vocile de dincolo de faţade… căci ele aparţin celor care aprovizionează bucătăria noastră, a tuturor, cu ingrediente care dau sens schimbării. Întocmai ce ne doream… o construcţie legitimă a expertizei disponibilităţii. Iată o practică veritabilă a rolului. Avem priorităţi?

… despre ingrediente…

Urmeaza sa (ne) cautam...